Brusture

    19

    Brusturele (Arctium lappa) denumita popular și lipan sau scaiul oii, este o planta foarte răspândită, ale cărei proprietăți medicinale nu sunt apreciate și exploatate cum ar trebui.

    Are un gust dulceag-mucilaginos, apoi amar.

    Extractele din brusture au proprietăți diuretice, laxative, depurative, antibiotic, de stimulare a funcțiilor hepatobiliare, hipoglicemiante.

    Rădăcina brusturelui este unul din cei mai buni depurativi vegetali, de aceea se utilizează cu același succes și împotriva dermatozelor (acnee, impetigo, eczemă, furunculoză), cât și pentru tratarea reumatismului, ori în cazurile de creștere a acidului uric în sânge.
    In aceeași măsură, planta are şi proprietăți hipoglicemiante remarcabile.

    Brusturele conține un antibiotic natural (de fapt, mai multe substanțe antibiotice, existente în frunze, insuficient studiate), comparabil cu penicilina.

    Toate proprietățile plantei se păstrează mult mai bine sub formă de pulbere, în capsule, decât în ceaiuri.

    Componente de baza

    Produsul vegetal conține: calciu, fosfor, fier sic rom, inulina, mucilage, ulei volatil, sterol.

    Avantaje pentru sănătate

    Hipoglicemiant

    Frunzele de brusture conțin principii hipoglicemiante, care combat diabetul.

    Antibacterian și antifungic

    Bogată în inulina și în compuși polinesaturati, rădăcina de brusture curăță pielea, fiind folosita cu succes în caz de dermatoze, gingivite, dureri de gât și reumatism.

    Depurativ

    Stresul, alimentația dezechilibrată, problemele de zi cu zi – toate acestea afectează organismul uman. Rădăcina, frunzele și semințele de brusture au efect depurativ și pot contribui la purificarea organismului încărcat de toxine.

    Îngrijirea parului

    Multe loțiuni capilare conțin ulei de brusture extras din rădăcina, deoarece stopează căderea parului.

    Ce afecțiuni tratează

    • intoxicații,
    • reumatism,
    • dermatoze,
    • calculi renali,
    • gută,
    • bronșite,
    • constipație,
    • obezitate,
    • cistită.

    In medicina tradițională, rădăcinile de brusture sunt folosite mai ales în tratamentul dermatozelor și furunculozei.

    Intern, se administrează în afecțiuni gastrointestinale și hepatobiliare, litiaza renala, reumatism, iar extern în psoriazis, răni greu vindecabile.

    Brusturele eliberează organismul de toxine și mucozități.

    Intensifica buna funcționare a rinichilor si contribuie la îndepărtarea acumulării de acizi în organism, în special de acid sulfuric, fosforic și uric.

    Diabet – scade nivelul zaharului din sânge. Se beau cate 2 căni de decoct pe zi.

    Afecțiuni hepatobiliare – stimulează secreția de bila. Entorse și luxații – se pun cataplasme cu frunze zdrobite.

    Alopecie – o data pe săptămână, se fac fricțiuni la rădăcina firului de par cu decoct de brusture.

    Acnee și coșuri – are efect depurativ, curățând sângele de toxine. Se beau zilnic doua căni de decoct sau de infuzie. Din 200 g de rădăcină proaspata și un litru de apa, preparați un decoct pe care-l aplicați pe piele. Efectul antibiotic al brusturelui ajuta la curățarea tenului.

    Arsuri și răni – se pun cataplasme din infuzie sau frunze zdrobite.

    Frunzele au proprietăți emolienta și se folosesc în aplicații locale în răni sau înțepături de insecte.

    In prezent se studiază posibilele proprietăți anti-cancerigene și antitumorale ale rădăcinii de brusture.

    Rădăcina de brusture are efect benefic asupra sistemului limfatic, care este o parte importanta a sistemului imunitar.

    Mod de administrare

    Extracte din brusture intră în compoziția a numeroase medicamente (cele mai multe homeopatice) utilizate ca adjuvante in tratamentul unor afecțiuni gastrointestinale, hepatobiliare, renale sau reumatice.

    Decoct – se curăță rădăcina, se mărunțește și se lasă să stea cam un sfert de oră în apă clocotită. Se bea îndulcit cu puțină miere, ajutând la eliminarea calculilor biliari de dimensiuni mici.

    Pulbere – se dă prin mașina de tocat o mână de rădăcină uscată de brusture. Se ia de două ori pe zi câte un vârf de cuțit de preparat, amestecat cu puțină apă.

    Catablasma cu frunze verzi

    Masaj cu decoct – eficient în tratamentul reumatismului.

    Tinctura – se obține lăsând la macerat, în doua căni cu alcool, cca. 100 grame de rădăcină mărunțită timp de doua săptămâni. Este foarte buna în masajul scalpului împotriva mătreți.

    Contraindicații: brusturele nu trebuie utilizat de femeile însărcinate.

    Rețete culinare

    Gobo inabusit (rădăcină de brusture)

    Cel mai rafinat tip de medicament!

    Acest fel de mâncare poate fi găsit în restaurantele japoneze elegante.

    Mod de preparare:

    Spală rădăcinile proaspete de brusture. Dacă exteriorul pare mai tare, curata-le de coaja. Da rădăcinile prin răzătoare.

    Înăbușe-le cca. 4 minute, presară-le cu ulei din semințe prăjite de susan și amestecă bine.

    Garnisește cu semințe prăjite de susan, după gust.

    Gobo inabusit

    Pofta buna!

    Mod de recoltare, uscare, păstrare

    Rădăcinile se scot în lunile martie-aprilie, la plantele de doi ani, şi în octombrie-noiembrie, la cele de un an. Nu se smulg, se scot cu o cazma, se spală sub jet de apă, se rupe partea aeriană (tulpina, frunzele) a plantei, dacă sunt seci sau lemnoase se aruncă, dacă sunt prea groase se despică în trei-patru felii și se usucă la soare, puse în strat subțire sau la 35°-50°C. Frunzele se recoltează fără codite (pețiol), în mai-iunie, înainte de înflorire, se usucă la umbră, puse pe un singur rând, în poduri, sau la 40°C și se întorc zilnic. Se păstrează în saci de pânză la loc uscat.

     

    Știai ca:

    Brusturele a reprezentat sursa de inspirație pentru crearea sistemului de prindere Velcro.

     

    Magazine online cu produse naturiste:

    • Ceaiuri si produse naturiste pe vegis.ro
    • Ceaiuri si produse naturiste pe emag.ro

    Sustine-ne cu un Share sau Like. Multumim!